Om obișnuit care construiește spații de regăsire și creștere
Andra Pintincan vorbește despre rost, despre viața trăită cu intenție și despre cum lucrurile simple pot reașeza lumea din noi.
Andra Pintincan e unul dintre acei oameni rari care îți aduc aminte ce înseamnă să trăiești cu rost. După ani petrecuți în mediul urban și corporatist, a ales să plece din ritmul grăbit al orașului și să trăiască la sat, acolo unde lucrurile simple capătă din nou greutate și sens.
Prin ROST și proiectele sale, a reușit să construiască un spațiu în care oamenii pot învăța să se reconecteze cu ei înșiși.
Prin tot ce face, Andra vorbește despre un leadership tăcut, dar profund, cel care se naște din intenție, simplitate și autenticitate.
Înainte de a povesti cu ea mai multe la The Thunder Way, am stat de vorbă despre sens, despre oamenii obișnuiți care țin lumea pe umeri și despre puterea de a trăi viața în ritmul ei firesc.
Când vorbești despre oameni obișnuiți, ce simți că înseamnă cu adevărat și cum se traduce asta în felul în care alegi să trăiești și să influențezi lumea din jur?
Pentru mine, „oamenii obișnuiți” sunt coloana vertebrală a lumii. Cei care nu apar pe scenă, dar țin cortina sus. Cei care nu-și pun etichete grandioase, dar prin felul în care trăiesc dau sens comunității.
De la ei am învățat că adevărata măreție nu are nevoie de marketing. Că bunul-simț, demnitatea, grija, lucrul bine făcut sunt forme de spiritualitate în acțiune.
De aceea, tot ce fac — de la ROST Youth Summit la taberele din satul experiențial — pleacă din dorința de a reda acestor oameni locul lor firesc în poveste.
Pentru cineva care află despre tine pentru prima dată, cum i-ai explica ce înseamnă ‘rostul’ și cum crezi că poate cineva să îl descopere în ceea ce face zi de zi?
ROSTUL e sensul viu care leagă ceea ce știi să faci, ceea ce iubești, de ceea ce lumea are nevoie.
Nu e un ideal, e o practică zilnică — felul în care alegi să te prezinți în lume, cu intenție și integritate.
Îl descoperi când încetezi să alergi după validare și începi să asculți ce te cheamă din interior. ROSTUL nu se caută în afară, ci se revelează când viața și munca ta devin una și aceeași expresie a ceea ce ești.
Ai trecut de la ritmul urban și de la un rol în HR, la viața de la sat, unde ai construit un spațiu experiențial. Ce lecții ți-a adus această tranziție și ce simți că le lipsește oamenilor din oraș, chiar dacă sunt înconjurați de comunități numeroase?
M-a învățat răbdarea. Și smerenia în fața naturii.
În oraș eram mereu în control. Aici, în sat, am învățat că nu controlezi nimic: nici vremea, nici oamenii, nici procesul de creștere.
Oamenilor din oraș le lipsește tăcerea. Nu liniștea — ci tăcerea în care poți auzi ce se petrece în tine. Le lipsește contactul direct cu viața, cu ritmurile ei firești.
În comunitățile mici, nu poți să te ascunzi după roluri. Aici ești doar om între oameni. Și e incredibil cât de vindecător poate fi asta.
Ai documentat viețile unor oameni obișnuiți, cu meserii obișnuite. Te-ai văzut vreodată, pe tine, în acest timp printre viețile lor?
Da. De fiecare dată.
În fiecare poveste de muncă grea, dar făcută cu demnitate, am recunoscut o parte din mine. În femeia care ține o gospodărie, în profesorul care nu renunță la elevii lui, în tâmplarul care nu se lasă până nu iese perfect colțul mesei.
M-am văzut în nevoia lor de sens, de recunoaștere, de apartenență. Și mi-am dat seama că nu există oameni simpli. Există doar oameni care nu au fost încă ascultați cu adevărat.
Lucrezi alături de copii din centre de plasament și de oameni aflați în diverse situații de vulnerabilitate. Ai simțit vreodată tensiunea dintre dorința de a-i ajuta pe toți și realitatea că nu poți ajunge la fiecare?
Da. E o tensiune care te arde pe dinăuntru.
La început voiam să salvez pe toată lumea. Apoi am înțeles că nu pot — și că nu trebuie. Rolul meu nu e să-i salvez, ci să creez spații în care ei să se poată vedea, auzi și reconecta cu propriul lor potențial.
Când faci asta, nu mai lucrezi din vinovăție, ci din compasiune. Și înveți că fiecare om are propriul lui moment de a-și găsi ROSTUL.
Dacă ar fi să numești un om obișnuit care, prin acțiunile sale, creează un impact real în jur, cine ar fi și de ce? Ce crezi că putem învăța de la oamenii obișnuiți, ca noi, care schimbă lumea?
Pentru mine, acea persoană este doamna Gicuța, agenta de curățenie din Galați, care mi-a dat cea mai valoroasă lecție despre muncă din viața mea.
Nu o să o spun aici — vreau să o spun la The Thunder Way.