Om obișnuit care inspiră prin leadership uman și antreprenoriat civic

Cris Pop vorbește despre cum generozitatea și pașii mici pot transforma un om obișnuit în inițiator de schimbare pentru comunitate.

În spatele fiecărei schimbări e un om ca tine. Un om obișnuit care alege să facă lucrurile altfel. Așa a început călătoria lui Cris când a fondat Thunder, alegând un leadership diferit, uman, și un antreprenoriat civic – teme pe care le va explora la The Thunder Way.

Privind zi de zi cum aceste alegeri prind contur în echipa noastră, ne-am dorit ca înainte de eveniment să descoperiți cum au început schimbările, care a fost „de ce-ul” din spatele lor și cum se reflectă în echipă și în comunitate.

De când îl știm, Cris a pus mereu oamenii pe primul loc și a lăsat generozitatea să-l ghideze în tot ce face. Astăzi, își urmează busola interioară pentru a da voce liderilor, antreprenorilor și celor care cred că umanitatea trebuie să fie prezentă în tot ceea ce facem.

Acum, îl lăsăm pe el să vă povestească mai multe.

---

Ce înseamnă pentru tine să fii un om obișnuit și cum se reflectă asta în modul în care acționezi sau creezi impact?

Pentru mine, a fi om obișnuit înseamnă să alegi, zi de zi, să faci un mic efort pentru ceilalți, să ajuți, să contribui, să lași ceva bun în urma ta, chiar dacă nu e nimic spectaculos. Cred că tocmai în gesturile simple se ascunde sensul real al vieții, în modul în care un om obișnuit poate schimba ziua altcuiva printr-un gest, o vorbă sau o faptă.

Am crescut văzând asta acasă, la părinții mei, oameni simpli, dar mereu prezenți pentru cei din jur. Că era o mână de ajutor sau un umăr de sprijin, nu conta cât de mic era gestul, ci cât de sincer. De la ei am învățat că impactul adevărat nu vine din lucruri mari, ci din consecvența cu care alegi să fii bun în fiecare zi.

Vorbești adesea despre self-leadership, despre ideea că fiecare om are responsabilitatea și puterea de a fi lider în propria viață și în propria muncă. Cum ai ajuns la această convingere? Și ce ai observat că se schimbă, atât în oameni, cât și în comunitate atunci când încep să trăiască după acest principiu?

Am ajuns la această convingere dintr-o frustrare. Am lucrat în medii unde oamenii așteptau mereu să li se spună ce să facă, să primească permisiunea de a lua decizii sau se plângeau de probleme fără să facă ceva concret în privința lor. La un moment dat am realizat că și eu procedam la fel în anumite zone din viața mea.

A fost momentul în care am înțeles că nimeni nu vine să-ți rezolve viața. Niciun șef, niciun partener și nicio oportunitate magică nu o va face. Singurul care poate schimba ceva ești tu.

Când oamenii încep să trăiască după acest principiu, se schimbă radical modul în care privesc lucrurile. Încep să acționeze. Trec de la „nu pot pentru că...” la „ce pot eu să fac cu ce am?”. Apare o energie diferită, o motivație care vine din interior. Nu mai aștepți validare sau instrucțiuni pentru fiecare pas, ci începi să iei inițiative, mai întâi mici, apoi tot mai mari.

Într-o echipă, diferența se simte imediat. Dacă oamenii încep să gândească ca niște lideri, să-și asume responsabilitate pentru munca și rezultatele lor, sensul nu mai trebuie căutat, ci se construiește în fiecare zi. Munca devine parte din identitatea lor. Iar cel mai frumos efect este că oamenii devin mai implicați și mai recunoscători. Pentru că acest concept de self-leadership înseamnă, de fapt, să-ți iei puterea înapoi.

Nu e un proces ușor, să fiu sincer. E nevoie de curaj să îți asumi responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă în jurul tău. Dar odată ce înțelegi esența, nu te mai poți întoarce. Realizezi că puterea a fost mereu acolo, doar că uneori ai uitat să o folosești.

Când oamenii aud despre antreprenoriat civic, mulți se gândesc la acțiuni mărețe, dar deseori schimbarea începe cu pași mici. Poți să ne dai exemplu de un proiect mic, modest care a ajuns să aibă un efect semnificativ?

Thunder Talks este exemplul meu preferat, pentru că l-am trăit pas cu pas.

Am început cu 4 oameni la noi la birou (”Thunder home” cum îi zicem noi). Sincer, nu aveam nicio strategie grandioasă, voiam doar un spațiu unde oamenii să vorbească deschis despre lucruri care contează cu adevărat. Am organizat așa vreo 4 ediții, maxim 15 oameni pentru că spațiul nu ne permitea mai mult. Dar oamenii tot veneau, tot întrebau, tot își aduceau prieteni.

Așa că am făcut un pas mai mare și am închiriat sala la ABC Incubator. 35 de oameni prima dată, apoi 60. Creștea organic, fără să forțăm nimic.

Ediția a 7-a a venit cu un interes și mai mare din partea oamenilor. Am avut-o pe Alexandra Crăciun alături de noi ca speaker. De atunci am continuat să creștem împreună cu comunitatea și să aducem speakeri: Mădălina Hotca, Tünde Macarie, Cristina Frei, Tudor Ciuleanu. Ne-am dorit mereu să aducem oameni cu povești autentice, care să fie aproape de comunitate, care trăiesc ce vorbesc. Și exact asta s-a întâmplat.

Ce a început ca o întâlnire mică, între patru oameni, a devenit o mișcare care aduce constant împreună oameni curioși, implicați și dornici de schimbare. Am crescut, am învățat unii de la alții și am format conexiuni reale care continuă să ne inspire.

Astăzi, evenimentul are loc la Cinema Florin Piersic și îmi amintesc că totul a început dintr-un pas mic și multă dorință de a aduce oamenii împreună. Nu trebuie să știm tot drumul, trebuie doar să avem curajul să facem primul pas.

Care este cea mai mare provocare a lumii de astăzi care te inspiră să acționezi și cum o transformi în oportunitate?

Cred foarte mult în generozitate. E valoarea care stă la baza a tot ce fac, și personal, și în echipa Thunder. Pentru mine, generozitatea nu înseamnă doar să oferi, ci să creezi contexte în care oamenii pot crește, colabora și se pot susține unii pe alții. Din perspectiva asta, provocările lumii de azi nu sunt doar obstacole, ci șanse de a oferi mai mult și de a construi împreună.

Cea mai mare provocare care mă inspiră să acționez este tipul de leadership autoritar și rigid, care pune controlul mai presus de oameni și le limitează potențialul. Tocmai asta mă motivează să construiesc un model diferit, un leadership uman și un antreprenoriat civic bazat pe empatie, colaborare și implicare reală în deciziile care îi privesc pe oameni.

Mă preocupă mult și sistemul de învățământ, care de prea multe ori nu îi pregătește pe tineri pentru viața reală. De aceea, prin proiectele noastre organizăm evenimente pentru studenți. Ne dorim să-i ajutăm să-și construiască o fundație solidă, nu doar profesional, ci și personal. La The Thunder Way oferim chiar și 15 burse pentru studenții care își doresc să crească și să contribuie activ în comunitate.

Nu văd aceste provocări ca pe niște bariere, ci ca pe oportunități de transformare. Prin ceea ce facem, încercăm să construim o comunitate de lideri care se definesc prin felul în care fac lucrurile, nu prin titluri. Oameni care pun în centrul deciziilor lor valorile, empatia și, mai ales, generozitatea.

Și, poate cea mai simplă, dar plină de substanță întrebare: cine ești tu atunci când nu ești lider?

Sunt același om. Același eu, indiferent de rol. Relațiile mele cu colegii, prietenii sau oamenii din comunitate se bazează mereu pe respect, empatie și deschidere. Cred cu tărie că un lider nu ar trebui să poarte o mască atunci când ajunge într-o poziție de conducere. Prea des, rolul de lider e înțeles ca o formă de autoritate, când de fapt ar trebui să fie un spațiu de sprijin, ascultare și colaborare.

Pentru mine, leadershipul nu mă schimbă, ci doar îmi oferă o platformă mai mare pentru ceea ce fac oricum în fiecare zi, să ascult, să încurajez și să construiesc relații autentice. Indiferent de titlu sau poziție, rămân același om curios, implicat și dornic să învețe. Pentru că, până la urmă, a fi lider nu înseamnă să te ridici deasupra altora, ci să rămâi aproape de ei și de valorile tale.

Dacă ar fi să numești un om obișnuit care, prin acțiunile sale, creează un impact real în jur, cine ar fi și de ce? Ce crezi că putem învăța de la oamenii obișnuiți, ca noi, care schimbă lumea?

Aș putea da multe exemple de oameni care, prin acțiunile lor, creează un impact real. Pentru mine, Dragoș Pătraru, Andra Pintincan, Marius Balo sau Alexandra Crăciun sunt oameni obișnuiți, dar prin devenirea lor reușesc să inspire și să miște lucruri în jurul lor.

Dar dacă ar fi să aleg un singur exemplu, acela ar fi mama. Când mă gândesc la ea, primul lucru care îmi vine în minte este respectul sănătos pentru muncă și modul în care tratează responsabilitatea față de magazinul din sat. Pentru ea, acel loc nu e doar o afacere, ci un serviciu pentru comunitate. Mulți oameni nu pot ajunge în oraș pentru cumpărături, așa că mama se asigură că găsesc la ea ce le trebuie, chiar dacă uneori înseamnă să facă drumuri suplimentare sau să aducă produse care nu sunt profitabile.

Îmi place felul în care se raportează la fiecare om. Este atentă, serviabilă și mereu prezentă. Poate pune o pâine deoparte pentru cineva care vine târziu de la muncă sau cumpără anumite produse pentru doar 2-3 oameni care ar avea nevoie de ele, doar pentru că știe că le face o bucurie. Prin gesturile ei mici, transformă un simplu magazin într-un loc de întâlnire și de conexiune. Oamenii nu vin doar să cumpere, ci și să vorbească cu ea, să povestească, să se simtă ascultați.

Prin ea am învățat că impactul real nu vine din acțiuni mari, ci din gesturi mici, consecvente și făcute cu grijă zi de zi. Diferențele care contează cu adevărat sunt cele care se întâmplă zilnic, nu doar o dată pe an.