Om obișnuit. Multe pălării. Un fir roșu: diversitate în jurul frumosului.

Alexandra Crăciun își găsește sensul în a construi spații pentru oameni și în a fi sprijinul pe care l-a primit și ea cândva.

Mai e puțin până la The Thunder Way. Și, cumva, simțim o bucurie tot mai mare pentru toți cei care urcă pe scenă ca oameni obișnuiți. Pentru că au trăit, au învățat și acum vor să dea mai departe.

În spatele fiecărei voci se află o lume întreagă. O lume pe care am vrut să o descoperim, puțin câte puțin, prin câteva întrebări.

Printre ei e și Alexandra Crăciun, un suflet care știe ce înseamnă să porți multe pălării și cum să le echilibrezi în muncă și în viața de zi cu zi. Prin Beam, agenția ei de branding, își propune să ajute antreprenorii și visătorii să-și construiască imaginea din interior spre exterior, cu onestitate și intenție.

Suntem recunoscători că este alături de noi. A fost prima voce din afara echipei care a urcat pe scena noastră, la Thunder Talks. A crezut în noi încă de atunci și continuă să o facă. A rămas aproape și ne reamintește constant de ce facem ceea ce facem.

Suntem nerăbdători să o ascultați pentru că atunci când vorbește nu e doar despre branding. E despre oameni. Despre autenticitate. Despre curajul de a fi tu.

---

Ce înseamnă pentru tine să fii un om obișnuit și cum se reflectă asta în modul în care acționezi sau creezi impact?

Mi-a plăcut foarte mult că într-unul dintre interviurile voastre despre eveniment ați menționat filmul „Pay it forward” pentru că e unul dintre filmele care m-au marcat și pe mine. Eram foarte mică când l-am văzut, dar îmi amintesc foarte clar schema de pe tablă când copilul spunea că dacă fiecare dintre noi dă mai departe de trei ori, o să reușim să multiplicăm efectul binelui.

Cred că atunci mi-am pus așa un „pin” în mintea mea că-mi doresc și eu să fac asta. Poate că nu o să ajung să fiu primar, așa cum glumesc uneori, dar sigur din rolul meu de „om obișnuit” pot cel puțin să ajut la efectul ăsta compound. Mă străduiesc să fac asta zi de zi prin postările, podcastul și toate pălăriile pe care le port.

Cum te influențează faptul că îți asumi multiple roluri, de la creative director la istoric de artă, curator și business coach, în descoperirea și definirea identității tale?

Eu cred foarte mult în interdisciplinaritatea asta și cred că fiecare plan pe care lucrez aduce plus de valoare pe celelalte planuri - poate nu tot timpul în mod evident și poate în plan subtil. Foarte recent mi-am dat seama că identitatea mea e construită pe această idee de diversitate în jurul frumosului, nu am conștientizat-o decât de curând, în ultimii 3-4 ani în terapie.

Am crezut mult timp că trebuie să am o singură etichetă, să fiu specialist în „ceva” și aia să mă definească. M-am pedepsit atunci când am închis prima mea agenție de publicitate (Exquisite), m-am pedepsit când am închis proiectul dedicat ospitalității (Pinch of Salt) pentru că credeam că o să zică despre mine că sunt un failure (o parte au zis, dar cel mai tare a durut când mi-am zis eu despre mine asta)..

Însă în timp, am realizat că așa sunt eu: creez așa cum simt, închid proiecte tot așa și sunt acest mix divers și complex de lucruri care mă pasionează pe moment. Acum am făcut pace cu asta și, din contră, îmbrățișez și promovez genul acesta de viață. Fac doar ce îmi aprinde flacăra interioară.

Spui că visul tău este să fii acel stâlp solid pe care oamenii să se poată sprijini pentru a-și clădi viziunea și succesul. Cum simți că această misiune te-a transformat pe tine personal? Ce lecții ai învățat despre propria evoluție prin contribuția ta la creșterea altora?

Atunci când eram în prima facultate am citit jurnalul Oanei Pellea și ea zicea acolo că în viață ai 2-3 oameni care, prin Întâlnirea (mereu scria cu î mare) cu ei, pot să-ți schimbe în mod fundamental viața. Și mai spunea că, dacă nu ești atent și le ratezi, sunt șanse foarte mari să îți ratezi viața.

Eu am avut foarte mare noroc de aceste întâlniri, foarte devreme. Și chiar mai mult decât atât, sunt mai mult de 2-3. Așa că mi-aș dori să dau mai departe darurile astea pe care eu le-am primit și să fiu stâlpul altora așa cum alții mi-au întins mie o mână (voit sau prin spiritul lor) atunci când aveam nevoie.

Eu încerc să nu o iau atât de în serios, să zic că m-a transformat pe mine sau că a avut cine știe ce contribuție. Vreau doar să-mi fac treaba, cu capul plecat. Nu-mi iese mereu, pentru că ego-ul mereu își dorește meritele și laudele (și în general sufăr din cauza asta) și cred că singurul meu obiectiv este să pot să ajung să fac toate lucrurile despre care vorbesc aici fără să mai apară dorința asta de a mi se da creditele.

Bănuiesc că face parte din procesul de a fi om…

În munca ta, autenticitatea pare să fie un element central. Cum te asiguri că brandul personal al fiecărui client reflectă cine sunt cu adevărat, nu doar imaginea pe care cred că ar vrea să o vadă lumea?

Trebuie să recunosc că aici vin darurile din traumă. Pentru că da, trauma vine și cu daruri. Hipervigilența și capacitatea mea de a vedea dincolo de bullshit-urile pe care și le spun oamenii. Am un radar foarte bun pentru minciună și sincer mă bazez foarte mult pe el.

Apoi mai sunt metodele clasice de verificare din mai multe puncte - pe care le-am învățat în cursurile de cercetare de marketing de la prima facultate absolvită. Am și norocul foarte mare să vină spre mine oameni care își doresc branduri personale care să pornească din interior și nu invers, să fie niște construcții artificiale de tip „mască”.

Gândindu-te la viitor, cum vezi evoluția brandurilor personale în următorii ani și ce rol vrei să joci în această transformare a oamenilor și comunităților?

Văd foarte mult o întoarcere spre offline, spre întâlniri față în față, spre obiecte fizice și palpabile - atât în zona de branduri fizice cât și pentru branduri personale. Cred că clivajul între brandurile artificiale și cele autentice va deveni din ce în ce mai mare și la fel și clivajul între cei care le urmăresc - ca efect al scindărilor politice la care asistăm.

Nu îmi e 100% clar rolul pentru că eu mă adaptez foarte mult la ce văd în piață, m-am reinventat de multe ori și mă aștept să o mai fac de multe ori până ce mor (am și tatuată o pasăre Phoenix pe spate). Dar cred că rolul meu va fi acela de potențator și defendor. Potențator de idei și dat de aripi atunci când oamenii uită de propriile aripi sau le-au fost tăiate.

Și apărător de oameni, să construiesc în continuare spații de siguranță pentru ei. (ha, e prima dată când mi se cristalizează gândul ăsta, mulțumesc pentru întrebările bune).

Dacă ar fi să numești un om obișnuit care, prin acțiunile sale, creează un impact real în jur, cine ar fi și de ce? Ce crezi că putem învăța de la oamenii obișnuiți, ca noi, care schimbă lumea?

În locul în care îmi beau eu cafeaua în fiecare dimineață lucra un barista foarte talentat. Nu doar într-ale făcutului de cafea ci așa, uman, avea un spirit special: cald, primitor, atent la detalii, echilibrat. Mi-a făcut multe dimineți mai frumoase doar așa, că-l știam la bar și mă făcea să mă simt în siguranță datorită prezenței lui.

Cea mai faină amintire cu el e într-o dimineață în care sughițam (am un sughiț care de obicei mă ține și 30-40 de minute) și în care mi-a zis că are o idee cum să mă facă să nu mai sughiț. Nu știu dacă știți metoda, dar am râs toată dimineața după ce am zis cu voce tare „nu sunt un pește” la sugestia lui și a funcționat, sughițul mi s-a oprit. Acest „nu sunt un pește” a devenit un motiv foarte fain de glumă care s-a perpetuat în viața mea. El a avut un impact real în viața mea și îmi pare rău că nu mai lucrează în locul în care îmi beau cafeaua.

Îmi doresc să învăț de la oamenii ăștia obișnuiți ceva ce am mare nevoie în viața mea: despre miracolul vieții, despre bucuria de a trăi, fără spectaculos, fără sclipici, despre simplitate.